...Slanina fripta cu adrenalina la pachet...

...Slanina fripta cu adrenalina la pachet...
.....din ciclul IUBESTE ROMANIA TA......
Excursie umoristica la Cetatea Soimos!
Suna ceasul, 6.00 dimineta..in sufragerie canta cineva o melodie”Plec in vacanta, cata aroganta”..o fi oare copilul meu care fredoneaza asemenea versuri, ma dezmeticesc si imi dau seama ca eu l-am facut clar ca gura nu-i mai tace ” Hai mama ca intarziem”..si-am plecat la cetatea Soimos, de data asta cu masina si cu un Gps care ne-a inebunit de cap” la toate curbele faceti la stanga”, ei, nah, l-am dat pe mut ca oricum ne-am ratacit ..si tot in gara am ajuns unde ne-am intalnit cu trupa...

...cam frig pe malul Muresului....Ah, ti –ai luat si copiii cu tine?, ma intreaba lumea, Da, cine-i vrea, ii inchiriez cu ora, sa am si eu timp sa ma holbez la soare, hahah....si spre cetatea Soimos am pornit , drumu-i greu si-am obosit..cat de departe...tot m-as intoarce privirea spre sat sa facem o poza si deodata ma trezesc cu copiii pe culmile cetatii ” Mami vreau acolo sus”..mi-e rau si nu vreau sa sa ma uit...se urcau si coborau fara frica, copiii nu stiu ce este aia frica, pentru ca tot ce fac e spontan, fara griji, frica e doar in noi adultii adunata toata in ruinele cetatii, ” Doamna cei doi copii sunt ai tai?”..Pardon, cu mine vorbiti? , nici nu pot sa va raspund, ca-mi oscileaza tensiunea intre a sta si a pleca-n lume..adrenalina pura..sa trecem peste catarare ca e bai mare......se cade in neant la greu, valeu...

...si vreau un pic de relax asa ca ma furisez incet intr-un colt sa meditez, sa contemplez, dar aud parca-n surdina ”Unde-i mama noastra”?...gata s-a dus cu zen-ul, dar mai bine sa o luam spre padurice, vorba lui Mario ” Cine-i sefu aici”?...asa ca seful ne-a promis un popas mult visat unde sa frigem slanina, dar miroase mai mult a carnati in cele 52 de rucsace ticsite de poveri aduse-n spate, de prin lume adunate..” Mami ai si vreo 2 mici in rucsac”?..pai v-am luat pe voi, nu sunteti destul de mici??..de mai luam si vreo doi mici mari se sesiza Gps-ul de la miros..dar ce vorbim...:) Mana sus care sunt copiii mei..si ma trezi cu vreo cateva maini zdravene-n aer, copiii mei au crescut intr-o zi cat alti-n zece, si numa baieti..ca mama v-aduce voua -n...frunze ne-am tavalit cu totii..abia atingi covorul moale, matasa-ti suna sub picior, intr-adevar un covor magic de frunze asezate-n sir...ne-au intampiant si indemnat la joaca..:)..

...si sa poposim cu sacul mare de lemne, pe care il cara tinerete fara batranete peste munte..oare nu sunt destule lemne-n varf de deal? ..astea or fi brand-uite, darmite , oricum nu am inteles ca mie nu imi place logica..Stai jos 2...asta e pe bune, s-a intamplat la scoala la logica intr-o clasa paralela..unde se tocea....si se-nvata..logica mea este sa o luam totusi spre vale si sa gasim in cale un loc unde sa facem foc mare...si hopa si slaninele-n aer ” ne mananca astia pe toate, pe-ncercate si probate” , vrei de la mine, ba de la mine, haideti si un paharel sa alunece mai bine, vai de mine parca vorbeam de un dram de kartofel..uitai si ma-ntrebai ce mananca un om talentat la fotografiat ..” Eu salata cu paine si ce-o mai fi, nu mananc carne decat la pasti si la craciun”..e bun..nici aici logica nu ma ajuta , dar e bine s anu gandesc prea mult...Oare pot sa stau si eu o clipa cu mine pana fomistii, pardon turistii gatesc zilele fripte aromate cu stresul adunat dupa o saptamana de lucru??...capu-n frunze-ncetisor si...”Mami da-mi telefobul sa ma joc”...nu creeed, ce sa caute tehnologia in inima naturii, ca de aia v-am adus la munte, sa scapam de ea, nu sa fiti ca sorecii de bibilitoteca, pardon de tableta agatati, ca mi-e destul un soarece in casa, macar ala e veritabil...” Iris nu merge tehnologia-n varf de munte, n-am semnal...” ce sa mai zic..s-a dus clipa mea de fericire si-n continuare turistii mei se-nfruptesc din slanina aromata cu varza murata..au carat si varza-n spate..frate...la aia si eu ma bag..si-am mancat si sa o luam in drum spre casa...

..la intoarcere mai greu cu atatea kalorii, cu copii, sa ma mai uit la vreun copac, la vreo frunza sa imi mai adun energia asa din mers pentru saptamana ce urmeaza...si surpriza pentru cei ce au mers cu trenul, 3 mesaje ” Sa scrii si despre noi in povestioara ta, ca s-a stricat trenul si-am ramas in halta si am fost remorcati”..aoleu..cica curentu s-a luat ( care esti tu ma ala care umbla la buzunare ), sa nu care cumva sa dispara cardurile..de la aparat, la alea ma refer, ca acolo sunt eu in poze...hai ca m-am distrat, v-am zis eu nu-i de gluma cu Regiotrans...hai la somn ca dorm cu pixu-n mana, obiectul muncii mele de povestit intamplari frumoase cu oameni frumosi intr-un nu stiu care loc....

 .
Autorul articolului: Angela Drăghia

Trans-Semenicul (program)

Sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Trans-Semenicul este noua șosea care leagă de la est la vest localitățile Văliug și Slatina Timiș. Drumul traveaza Semenicul si o parte a Parcului Semenic-Cheile Caraşului şi este una dintre cele mai pitorești zone din vestul țării.
Cei care au testat deja drumul spun că poate oricând să rivalizeze cu Transfăgărășanul sau Transalpina, chiar dacă altitudinea la care acest drum ajunge este mai mica. Din punctul de vedere al peisajelor însă, Trans-Semenicul este cel puțin la fel de spectaculos ca și celelalte două șosele mult mai cunoscute.

Traseul pe care il vom parcurge este: Timişoara - Reşiţa - Cuptoare - Văliug - (Semenic) - Gărâna - Brebu Nou – Trei Ape - Slatina Timiş - Caransebeş - Timişoara.
Vom opri din loc în loc ţi vom face scurte drumeţii, plimbări în staţiuni şi în cele mai frumoase locuri de pe traseu. Este o excursie de prezentare, vom povesti despre oportunităţile de drumeţie şi de recreere prin zonele prin care trecem, să le cunoaştem şi să ne facem planuri pentru perioada următoare.

Plecare: 29.11.14, ora 08.00 de la Casa Adam Muller Guttenbrunn (întalnire la ora 7,45).
Preţul este de 90 lei/pers. şi include transport şi ghid specializat.
Transportul se face cu autocarul sau microbuzul.

Excursia are loc pentru un numar de minim 15 participanti.
Plata se poate face până în 24.11.14 ora 16,00 fie la Ultramarin, Str.N. Paulescu 2, fie la Clubul Bănăţean de Turism, Str. V. Alecsandri 2 (Birou Acte).

Sursa foto

 .

...Cumpana vietii cu Moniomul la picioare..

.....din ciclul IUBESTE ROMANIA TA......
Excursie umoristica pe culmile Moniomului!

Dimineti insorite de Noeiembrie...tocurile-n cui, laptopul parasit intr-un colt pe etajera...si am evadat in lumea mea- Muntele- ( alo, clientii, n-am semnal, nu se adude ...dar degeaba, ”nu intelege”...pfai sa fie...
...ce nebunie cu nasu-n tren ( noua ne place cu Regiotrans ca ni se clatina maselele cand trenul depaseste 40km la ora, parca se cam inclina asa spre dreapta dreptei..valeu ), dar tineri vrem mereu sa fim...si biletele la control, ce gluma buna, n-am bilet, era coada-n gara, noroc ca am lipici..picatura chiar si s-a rezolvat si am plecat la pas cu Moniomul...

...pe un urcus de mi-am smotocit pantalonii prin niste tepi indrazneti si impertinenti si pe unde se mai ”intepa” si iubirea adusa de la oras la munte...puncte, dar sa incepem dragi fotografi cu o poza, reclama la bocancii mei care ma strang la vale, vad ca lor le place doar sa urce nu sa si coboare si am ajuns in varf, unde sunt de multa vreme si ....surpriza stropi de ploaie trecatori printre nori ”Cica a dat soare”..ka la meteo si turistii mei sa intre-n pana de idei, dar Conciatu-i sefu si rezolva alfabetul..S de la soare si haideti la vale..cu Resita-n cale...si a iesit soarele, caldura mare mon Cher, ”zanei toamna” ii se face vant....in gand..

...o poza de grup va rog!..ce idei sa sarim in aer, hai Borcescu, hai Andrei ( va rog cenzurati tot ce am mancat in ultima vreme), gata de Luni o frunza de salata aromata cu un dram de Kartofel...de fel lipseste cineva ...un baiat cu zambetul pe nicaieri si chiar deloc ”Ridicati zambetele-n aer, cine nu zambeste cu noi..e”..de bine oricum ..haideti sa uitam de seriozitate, suntem conectati la ea full time, macar la munte sa lasam starea noastra pe care o avem de cand lumea si pamantul si sa fim noi insine, fara sa ne pese ca nu da bine in jur, dar cine e in jur?? Omule drag, ai putea oare sa te comporti ca si cum nu ar fi nimeni in jur?? decat Tu cu Tine?...e un pas spre inaltare..

..spre celalalt munte..dar inainte sa traversam satul, la intrare-n sat un banner agatat, ati ghicit!.. cu febletea doamnelor trecute prin viata ” Nu va suparati se voteaza? Nu domnita, ce nu stiati cand sa votati?, Ba stiam, dar conversam cu amagirea voastra adunata de peste ani si lasata mostenire la nepoti..dar sa revenim cand sa vezi, un anunt bomba-n geam, viitorul suna bine ” Cautam fete ( femei) pentru activitati cu caracter temporar, detaliile se vor da in cadrul unui interviu” ....mai sa fie, sa ma bag? ” Tu ai charm, nu te refuza nimeni” ”zise” unii..dar mai bine trag un loz in plic la buticul din capatul satului ca e mai sanatos, macar las viata sa decida ce vrea de la mine....si Bingo!! Lozul cel mare!!..o stare sufleteasca minunata cu mult umor, vise si fercire cat cuprinde...pe bune...

..si am luat-o iarasi spre deal, nu inainte sa vad in spatele meu ca unii si-au dorit o masina si acuma o au ), fotograful talentat masina si-a luat..Eeee, de acuma ai cu ce duce fetele, pardon, obiectivele ( tot aia e).. Flintstones, oo Flintstones ce masina ti-ai luat...;)...iabadabadoo...si hai spre deal si spre padure unde m-am cufundat cu totul in nebunia de culori ale frumoasei Noiembrie si pe poteca mititica care ducea spre lac am patruns adanc in comoara fiintei mele si am luat tot ce s-a putut in ea, energia copaciilor, simplitatea si frumusetea frunzelor parca pictate in colturile lumii, echilibrul, armonia si bucuria padurii gatita de petrecere mare..si iata lacul de la Moniom..ce mai..

...am ramas Zen, fara sa mai gandesc, doar sa privesc minunatele refectii ale padurii in apa linisita a lacului, unde viata curge usor, fericirea vine instantaneu fara sa o cauti si unde tot ceea ce poti face este sa traiesti momentul la maxim, sa privesti cufundat in tacere sarbatoarea de culori din inima ta...si un popas la pomul vietii!!

...unde cucuietele de fete, catarate peste tot si pe nicunde, ne-am infruptat sanatos din energia lui si am obosit fotograful care s-a luat dupa entuziasmul nostru si s-a catarat si el in copac si sa ne oprim putin la cumpana vietii dintre muntele falnic si satul adormit de multa vreme, unde m-am asezat cuminte pe stanca cea semeata si am inceput sa imi adun starile pe o foaie de hartie..privind padurea multicolrora cu copacii aliniati fara sa le pese de vant, de ploi, fiindca toate trec, iar ei raman in cercul vietii gata sa ne spuna secretele frumusetii lor......

..si inapoi in gara noastra mica, ma si mir ca sinele ruginite de peste secole au permis trenului sa puna frana si sa ia in vagoane turistii bagarenti in seama...liniste-n vagoane, toata lumea doarme, numai eu nu pot sa dorm de grija pozelor de la deal si de la vale, cum oi fi iesit in ele oare?? si-am incalecat pe o frunza si am avut o drumetie frumoasa, cu oameni frumosi pe culmile Moniomului!

Autorul articolului: Angela Drăghia

Drumeţie pe Valea Şoimoş - Cetatea Şoimoş (program)

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Întâlnirea va avea loc sâmbătă 15 noiembrie ora 7:10 în holul Gării de Nord de unde ne vom deplasa cu trenul Regiotrans (7:38) până la Radna.

Vom parcurge o drumeţie uşoară pe traseul : Mănăstirea Radna- Cetatea Şoimos 270 m – Capul Iernovei 528 m – Valea Şoimoş – Radna.

Lungime traseu: 14-15 km
Dificultate: uşoară
Diferenţă de nivel: maxim 370 m

Traseul se poate micşora dacă condiţiile atmosferice vor fi neprielnice.
Drumeţia este relaxantă, lejeră, cu puncte belvedere de la cetatea Şoimoş, în urcarea spre Capul Iernovei şi la coborârea spre Valea Şoimos.

Ne putem opri ori în zona cetăţii, ori pe Valea Şoimoş la un „popas” să frigem slănină!.

Echipament necesar: Încălţăminte sport rezitentă, pelerină, parazăpezi (dacă va fi cazul).

Întoarcerea va avea loc la ora 16:26 din Radna cu sosire la Timişoara la ora 18:20

Costuri: 18-19 Ron (tren).
Conducator de grup: Conciatu Bogdan-tel.0732886324

Credit foto

.

Drumeţie la Moniom (program)

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie, ora 7:30 în holul Gării de Nord de unde ne vom deplasa cu trenul Regiotrans (8:06) până la Halta Câlnic.
Din acel punct vom parcurge o drumeţie în circuit pe următorul traseu: Câlnic 200 m – Tâlva Mare 400 m – Moniom – Lacul Moniom – Dealul Moniom ( Grunilor) 330 m.

Lungime traseu: 8-9 km
Dificultate: uşor spre mediu
Diferenta maximă de nivel: 200 m

Un traseu deosebit de frumos care poate fi parcurs în orice anotimp, preferabil primăvara, toamnă şi iarna. În condiţii de vreme bună de pe ambele dealuri se deschid privelişti deosbite către Reşita şi culoarul Bocşa - Reşiţa, Munţii Semenic, Aninei, Dognecei, Ţarcu şi Poiana Ruscăi.
Un traseu foarte plăcut pentru amatorii de natură şi fotografie.

Partea de dificultate „spre medie” o reprezintă cele 2 urcuşuri – relativ scurte, dar destul de accentuate - de pe cele două dealuri.

Întoarcerea va avea loc din Moniom la ora 16:35 cu sosire la Timişoara în jurul orei 19:00.

Echipament necesar: încălţăminte sport rezistentă, împermeabil, beţe de treking (cine are nevoie).

Costuri : 27 Ron (tren dus-întors).

Biletele se pot lua pe loc dimineaţa din gară , inclusiv din tren.

Conducător de grup : Bogdan Conciatu - tel: 0732 886 324

 .

Cutreierând Poiana Ruscă şi Banatul Montan

Joi, 6 noiembrie 2014, vă invităm să ne însoţiţi într-o „drumeţie” în zona Munţilor Poiana Ruscă şi a Banatului Montan, călătorie ce se va desfăşura prin intermediul cuvintelor şi a imaginilor. Ne vom reaminti clipele minunate petrecute în locuri uitate de vreme, în locuri nou decoperite sau redescoperite.
Vă aşteptăm cu drag la Calpe Gallery, de la ora 18, să ne lăsăm învăluiţi de amintirea peisajelor de vis şi a locurilor de basm pe care le-am vizitat anul acesta; vom face o plimbare printre creste stâncoase şi pajişti înflorite, printre lacuri cu ape cristaline şi cascade învolburate, printre ruine şi locuri părăsite, prin păduri răcorose şi culmi însorite.
Evenimentul este organizat de Clubul Bănăţean de Turism, Agenţia Ultramarin şi Calpe Gallery-Bastion.

.

Excursie umoristică la Lindenfeld

...Undeva in timp....
......din ciclul IUBESTE ROMANIA TA......si hai la Lindenfeld – un sat uitat de lume!
Excursie umoristica la Lindenfeld!

....unde-i trenu..unde-i gara :...unde-i Lindenfeld-ul asta oare??..stati un pic ca vine si ”Novice”. ... ”Alo, unde sunteti ca vin si eu in excursie?, Noi suntem in tren, tu unde esti”?..vai de mine fug la gara..si-a urcat si cu totii am plecat la Lindenfeld.
..un sat uitat de uitat de lume, un sat inocent care-ti vindeca sufletul odata ce ai parcurs drumul pana la el..un sat unde oamenii care l-au locuit au venit sa-si traiasca viata, visele, unde ”nici moartea nu urca pana acolo sus pentru un singur om” si totusi un sat parasit...
..si dupa discutii piperate de aventuri si peripetii ale soferului de taxi ”du-ne unde vrei..eu va duc la Timisoara., nuuu...multumim pentru oferta”..iaca suntem deja la Poiana, eu zic sa inceapa drumetia ca turisti sunt ..ah, fotografii sunt prezenti? Daaa, azi sunt mai multi cu doi la numar si un trepied, si-n mintea mea se numarau”poznele” pe care le fac pana la sfarsitul drumetiei si..hopa mai la stanga un camp plin de branduse, perfect pentru meditatie..cata frumueste, ce stare divina mi-a inundat toti porii fiintei mele secatuiti de o saptamana de munca..si ce blitz-uri indraznete cu obiective wide si un trepied ...pe saracele branduse care sosoteau intre ele ” Oare cum o fi viata astora pe pamant?”, pentru ca ” Viata noastra este o continua sarbatoare, un festival de lumini si coloristica, motiv pentru care inflorim si ne dezvoltam”..

...dar sa ne continuam dezvoltarea personala si sa trecem podetul firav unde sa face shooting ..”haideti la poze..nuuu, ca se rupe podul..si o sa cadem in neant, ma gandi eu..tocmai acolo..si asa ”se distrug visele societatii cand ”nu” este omniprezent printre noi, nu-i bai ca ma pozez eu, mai la stangga, mai la dreapta..si la stanga dreptei...apare din padure un peisaj de iti taie respiratia, loc in care am ajuns in centrul fiintei mele, am inchsi ochii si am simtit o liniste deplina..timpul s-a oprit in loc si viata a devenit o clipa de dans, de bucurie, de sarbatoare...si am sarbtorit si castigatorii cartii” Lindenfeld”, ne-am pozat cu grupul de umor si am inaintat spre sat..

Credit foto

Credit foto

..drumul pana-n sat este presarat de piesaje parca pictate intr-un colt de rai, de capite de fan ici colo care iti soptesc sa te opresti din drum si sa le asculti povestile, de copaci colorati cu margele la gat si mazgaliti din loc in loc cu mesjul lui nea Marin Ciobanul- ”la oii” ..(nu urca gramatica pan-n deal la stana)..de miorite balaie pazite de adevarati camarazi ai muntelui, de dealuri insorite si vise traite odinioara in care cerul era aproape de coacazele rosii ca focul..

 ...si in calea noastra aparu satul..unde ne-am gandit sa facem un mic popas..si uite-l pe ”Novice”-n pom, si pomu-n..stare buna...de unde perspectiva bicicleta cleta se vedea cu alti ochi si unde altii se imbiau cu surse de energie de la ”filiera romana” bine pusa la punct, prin care combustibilul ajunge in pom supervizat direct de ”Moise” cu al sau toiag..care fara urma se pierde..( la sursa ne referim aici)..ca bine le zice cel care a gasit sursa ..paragarful asta e cam greu, dar intelege cine poate si cine a consumat energia vietii..si apropo de energia asta a vietii ...

....tin sa va prezint personajele cele mai tinere si singurele din tot satul, Dl Vikente(74 zile fripte) si Nana Marie(70 placinte la activ) ” ”Noi aici venim doar vara si nu avem timp decat de munca”..bag de seama ca epidemiile le-au ocolit pe tinerii nostri, nu aveau cine sa le aduca bolile-n sat ..asa ca tineri isi doresc sa fie sa traiasca asa cum”stie”...pusca si ....am ajuns in deal la izvorul cu apa inconjurat de branduse delicate, unde am privit muntele ca pe o trecere intr-o alta viata si ....am trecut la coborare cu povesti despre una despre alta..
..ca despre festivalul ”Toamna la Gugulani”de la Caransebes nici nu va mai povestesc ca nu am fost, sa zica cine a mai ramas in ceas de noapte, mie nu-mi place aglomeratia, lume multa, apa-i calda, micii reci...e multe......vai si ce caldura ”mon cher” in tren la intoarcere spre casa” ..ce toamna se da caldura-n tren??, aviz celor care calatoresc cu C-ul, la iarna sa stati acasa ..ca nu-i prea frumos..

...dar drumetia noastra la Lindenfeld a fost frumoasa, presarata cu peisaje de vis, oameni frumosi si picanterii pe cinste, o drumetie ghidata de vise unde satul Lindenfeld ne spune Bun Venit iar noi ii spunem Pe curand...cand vom calatori dinou ...in timp....

Autorul articolului: Angela Drăghia     

Concert Peştera Româneşti (program)

Duminică, 26 octombrie 2014

Un eveniment devenit deja o tradiţie frumoasă de toamnă: concertul din Peştera Româneşti. Vă propunem o drumeţie colorată în nuanţe ruginii prin pădurile munţilor Poiana Ruscă, până la peştera din care răsună în fiecare octombrie un concert unic într-un peisaj de neuitat.

Peştera Româneşti este localizată in Vestul României - în Nordul Munţilor Poiana Ruscă, în apropierea localităţii Româneşti, fiind formată într-un munte de calcar mezozoic. Munţii Poiana Ruscă fac parte din Carpaţii de Sud (Alpii Transilvaniei). Istoria geologică a Peşterii Româneşti începe in urmă cu peste 150 milioane ani, când un râu a pătruns în masivul de calcar-magnezit şi prin eroziune mecanică şi coroziune chimică a format peştera . Apele au format o reţea superioara de galerii, apoi au coborât în straturile de calcar, astfel că în prezent avem patru etaje al acestui complex carstic. Lungimea totală a galeriilor Peşterii Româneşti este de 1438 metri, iar concertele se desfăşoară în sala mare de la etajul al doilea. Beneficiind de la natură de o acustică deosebită, Peștera Românești a fost pentru prima dată gazda unui concert în anul 1984, an în care Cercul Speotimiș organiza cel de-al 12-lea Speosport Republican. Primul concert din Peștera Românești a fost un concert simfonic inaugural al Speosportului la data de 11.10.1984. Succesul de care s-a bucurat acest prim concert a făcut ca evenimentul să se repete, încă o dată, iar apoi din nou și din nou, devenind treptat un obicei binecunoscut ca în fiecare an Filarmonica Banatul din Timişoara să susţină un concert în Peștera Românești.

PREŢUL 60 LEI/PERSOANĂ
Sunt incluse:
- transportul cu autocarul
Se pleacă din faţa Casei „Adam Muller Guttenbrunn” la ora 7,45
Nu sunt incluse:
- asistenţa turistică şi asistenţa medicală

Accesul în zonă se poate face pe drumul dintre Deva și Lugoj - DN 68A pâna în localitatea Coșava, din Coșava urmându-se șoseaua spre Valea lui Liman până în satul Românești. De aici se urmează traseul marcat - cruce galbenă - ce părăsește satul în dreputul cimitirului și duce până la peșteră (1 h mers pe jos). 

NOTA:
Dacă se întrunesc minim 16 participanţi excursia are loc şi plata se va face la agenţia Ultramarin până luni 20.10.14 la ora 15:00.

Biserica de lemn din Româneşti

.

Prin Nădrag şi în împrejurimi

Ascuns printre faldurile Munţilor Poiana Ruscă, aşezat cuminte la picioarele Padeşului, Nădragul a avut un parcurs istoric fluctuant. Secole de-a rândul a fost doar o mică aşezare izolată, discretă. Atestată documentar pentru prima dată în anul 1364, prezenţa localităţii în scrierile vremii va fi modestă pentru următoarea jumătate de mileniu, mai exact până la mijlocul secolului al XIX-lea, când se pun bazele mineritului modern în zonă.

În anul 1845 o firmă vieneză construieşte atelierele de prelucrare a fierului – Societatea de fier din Jdioara (Zsidóvári vasgyár) cu sediul central în Nădrag. Datorită activităţii industriale intense desfăşurate aici, dezvoltarea localităţii a fost un efect firesc. Pentru început fabrica a angajat numai colonişti germani aduşi în Banat de societatea vieneză, pentru ca apoi, aici să sosească maghiari, slovaci, români şi ţigani, fiecare grup formând câte o colonie distinctă. Totuşi, majoritatea muncitorilor a rămas de etnie germană.

În anul 1872 societatea minieră îşi continuă dezvoltarea şi devine Societatea Industrială a Fierului Nădrag, în următorii ani construindu-se aici furnale, oţelărie, turnătorie, laminor, uzină de valţuri, uzină de maşini, fabrică de maşini şi unelte agricole. În anul 1938 munceau în cadrul societăţii aproape 5.000 de angajaţi.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Uzina Ciocanul devine cea mai importantă din zonă, atrăgând tot mai mulţi locuitori, astfel în următoarele decenii populaţia Nădragului aproape că se dublează. Un renume deosebit avea şi Fabrica de Lanţuri care producea, în ciuda utlilajelor deja învechite, cel mai performant lanţ minier din Europa. După 1982 vechea linie de lanţuri a fost retehnologizată şi modernizată sub coordonarea inginerului timişorean Kollar Alexandru.

După revoluţie toată această activitate industrială, toată acestă forfotă a fost redusă la tăcere. Fabricile, uzinele, atelierele au fost închise, clădirile au fost lăsate în paragină, iar muncitorii au îngroşat rândurile şomerilor, localnicii fiind nevoiţi să se adapteze noului Nădrag, care şi-a recăpătat liniştea de odinioară şi prospeţimea aerului depoluat.

Acum Nădragul e o comună liniştită, discretă, înconjurată de munţi ce ascund în pântecele lor bogate zăcăminte, şi nu numai minereuri de fier, dar şi de aur, argint, cobalt, crom, uraniu, plumb şi zinc. Toate acestea au fost lăsate uitării, acolo în măruntaiele pământului, iar cele care sunt acum în atenţia exploatatorilor sunt bogăţiile aflate la suprafaţă: Pădurile. Acestea încă îmbracă suprafeţe întinse din teritoriul comunei, beneficiu ce a transformat Nădragul dintr-o localitate industrială într-o aşezare turistică, fapt demonstrat şi de noua clădire a Centrului de Informare  Turistică ce-şi întâmpină vizitatorii chiar la intrarea în comună.

Tocmai pentru a testa potenţialul turistic al zonei, am ales o incursiune de trei zile în Nădrag şi împrejurimi şi pe creasta Munţilor Poiana Ruscă. După ce am fost gata echipaţi, cu bocancii în picioare şi cu rucsacul în spinare am urcat în maşini, am pornit, şi nu ne-am oprit până la Nădrag.

Aici, facem un popas în Parcul Rustic unde un aranjament aflat la intrare ne urează Bun Venit, apoi la Centrul Infoturistic pe care îl găsim închis, la fel cum l-am găsit şi în urmă cu două luni, când am mai dat o raită pe aici. O fi prea devreme, poate suntem noi prea matinali. Mai facem o scurtă oprire pentru a fotografia clădirile părăginite ale vechii Societăţi Industriale, apoi ajungem în centrul comunei, în faţa Primăriei, o clădire zugrăvită în nuanţa pădurii, având în mica piaţă din faţa ei o fântână arteziană asortată, iar peste drum, pe celălat mal al pârâului Padeş, un parc frumos amenajat.

Distanţa între Nădrag şi vârful Padeş, cel spre care ne vom îndrepta pentru început este de 20 de km. Vom străbate însă cu maşinile primii 12 km pe un drum forestier pietruit până la fosta cabană Căpriorul, amplasată în locul denumit Dâmbul cu Fier. Ne întâmpină zidurile triste şi părăsite ale clădirii cabanei ce în anii 80 era la mare căutare, mereu plină de turişti veseli. Facem aici o pauză de masă şi refacem proviziile de apă. 

Suntem pregătiţi de drum. Un indicator instalat la intrarea pe traseu ne arată drumul pe care trebuie să-l urmăm. Pornim. Facem opririle de rigoare pentru a fotografia principalele atracţii ale traseului: Vechile mine romane, Capul de dac, Arcul de triumf, Izvorul lui Băban. Suntem încă în pădure, aproape de golul alpin de dinaintea vârfului.  

Pe lângă noi trec înşirate vreo cinci ATV-uri zgomotoase. Pasagerii se uită cu milă la noi că urcăm pe jos, cu rucsacii în spate, însă cei demni de milă sunt ei pentru că pe munte nu e importat să ajungi într-un anumit punct prin orice mijloace. Muntele trebuie să-l simţi sub tălpi, să-l cucereşti pas cu pas, să simţi că meriţi să-i încaleci spinarea şi să ajungi pe vârf, şi să-i dai şi muntelui şansa să te cucerescă cu liniştea lui, cu măreţia lui, cu puritatea şi priveliştile pe care ţi le oferă.

Ne apropiem de altitudinea maximă. Urmele incendiul ce a devastat în urmă cu doi ani vârful pe o suprafaţă destul de mare sunt încă vizibile, chiar dacă natura luptă din răsputeri să renască, iar printre scheletele carbonizate de arbori şi arbuşti sunt infiltrate tufe verzi şi vegetaţie proaspătă.

Facem un popas mai lung pe vârf, ne bucurăm ochii cu infinitul zărilor şi încercăm să găsim continuarea traseului. Din păcate, incendiul a distrus şi urmele de marcaj pe care ar fi trebuit să le urmăm spre Tăul Ursului. Urmăm petru început linia crestei pe ceea ce pare a fi o potecă, apoi în faţa noastră se întinde pădurea. E destul de târziu pentru a pătrunde în pădure fără a avea un marcaj pe care să-l urmăm, astfel că hotărâm să campăm, puţin mai la vale pe un platou mic ce pare potrivit pentru a întinde corturile

Pentru că mai avem puţin timp la dispoziţie până să se întunece, încercăm să găsim o cărare, un semn, un marcaj pe care să-l putem urma a doua zi. Găsim o potecă prin pădure marcată cu fâşii galbene legate de copaci şi decidem că aceasta va fi calea pe care o vom urma ziua următoare.

Ne întoarcem la corturi şi ne pregătim de culcare. Întunericul ne înconjoară tiptil până devine de nepătruns. Nu se simte nici cea mai uşoară adiere. Totul a încremenit, timpul însuşi s-a oprit din goana lui şi nu îndrăzneşte să strice momentul de linişte. Pentru cei care au avut inspiraţia să scoată capul din cort pentru a privi cerul, recompensa a fost nepreţuită: o paradă a astrelor ce rar ţi-e dat să vezi. Parcă toate stele s-au înţeles să apară simultan pe scena nopţii, să fie în acel moment actorii spectacolului celest. Somnul ce ne învăluie nu poate fi decât liniştit, în ton cu atmosfera.

După o noapte frumoasă, dimineaţa e pe măsură. Razele soarelui usucă ultimele picături de rouă, iar noi ne pregătim pentru încă o zi de hoinăreală. Urmăm poteca pe care am găsit-o ieri şi ne afundăm în pădurea răcoroasă. Marcajele sunt destul de vizibile astfel că înaintăm fără multe ezitări până când poteca dă într-o zonă defrişată unde sute de copaci au fost măcelăriţi de curând. De aici nu ne rămâne decât să ne lăsăm ghidaţi de urmele lăsate de maşinile încărcate cu lemne pentru a ajunge la drumul judeţean ce leagă Ruşchiţa de Luncanii de Jos Coborârea este destul de solicitantă, abruptă, stâncoasă, pe deasupra ne mai prinde şi o repriză scurtă de ploaie. Cu toate astea, curând am ajuns la drumul judeţean pe care l-am urmat îndreptându-ne spre Tăul Ursului, un loc de popas încântător şi primitor de care am dat în scurt timp şi unde am campat.

Câţiva din grup au ales să rămână la corturi sau să facă scurte plimbări prin împrejurimi, alţii au urcat pe vârful Rusca, ce se află la o distanţă de doar o oră şi jumătate de urcat, iar marcajul este vizibil, uşor de găsit. La întoarcere ne-am retras cu toţii în corturi şi a urmat o noapte la fel de liniştită ca şi cea de dinainte, numai că a lipsit spectacolul celest, fiind înnorat.

Dimineaţa ultimei zile ne oferă un soare strălucitor a cărui raze jucăuşe se strecoară printre frunzele copacilor şi ne mângâie obrajii. E aşa de bine aici. Tăul Ursului este situat la o răscruce de drumuri, unul merge spre Ruşchiţa – cel pe care am venit noi ieri, unul merge spre Luncanii de Jos – pe care vom  pleca azi, altul duce pe vf. Rusca – l-am făcut şi pe ăsta dus-întors, şi mai este unul, cel spre vf. Padeş – cel pe care ar fi trebuit să venim noi dacă am fi găsit marcajele. 

Pe acesta nu mai avem timp să-l străbatem integral dus-întors, dar putem să parcurgem o parte din el, să verificăm marcajele. Aşa şi facem. Avem la dispoziţie o oră şi jumătate, interval pe care îl împărţim astfel: 45 de minute urcare, 15 minute cules zmeură şi mure, 30 de minute coborâre. Drumul este foarte bine marcat, iar acolo unde am ajuns noi este un minunat loc de belvedere şi tufe de zmeură şi mure din abundenţă.

Acum, nu ne mai rămâne decât să împachetăm şi să pornim spre locul numit Între Ape, acolo unde ne aşteaptă maşinile pentru a ne duce înapoi, acasă. Au fost trei zile în care am avut ocazia să cutreierăm prin locuri prea puţin umblate, am trăit în mijlocul naturii ce ne-a pus la dispoziţie perfecţiunea sa, am admirat cel mai incredibil cer înstelat şi ne-am potolit într-o oarecare măsură setea de aventură.