marți, 11 noiembrie 2014

Trans-Semenicul (program)


Sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Trans-Semenicul este noua șosea care leagă de la est la vest localitățile Văliug și Slatina Timiș. Drumul traveaza Semenicul si o parte a Parcului Semenic-Cheile Caraşului şi este una dintre cele mai pitorești zone din vestul țării.
Cei care au testat deja drumul spun că poate oricând să rivalizeze cu Transfăgărășanul sau Transalpina, chiar dacă altitudinea la care acest drum ajunge este mai mica. Din punctul de vedere al peisajelor însă, Trans-Semenicul este cel puțin la fel de spectaculos ca și celelalte două șosele mult mai cunoscute.

Traseul pe care il vom parcurge este: Timişoara - Reşiţa - Cuptoare - Văliug - (Semenic) - Gărâna - Brebu Nou – Trei Ape - Slatina Timiş - Caransebeş - Timişoara.
Vom opri din loc în loc ţi vom face scurte drumeţii, plimbări în staţiuni şi în cele mai frumoase locuri de pe traseu. Este o excursie de prezentare, vom povesti despre oportunităţile de drumeţie şi de recreere prin zonele prin care trecem, să le cunoaştem şi să ne facem planuri pentru perioada următoare.

Plecare: 29.11.14, ora 08.00 de la Casa Adam Muller Guttenbrunn (întalnire la ora 7,45).
Preţul este de 90 lei/pers. şi include transport şi ghid specializat.
Transportul se face cu autocarul sau microbuzul.
Excursia are loc pentru un numar de minim 15 participanti.
Plata se poate face până în 24.11.14 ora 16,00 fie la Ultramarin, Str.N. Paulescu 2, fie la Clubul Bănăţean de Turism, Str. V. Alecsandri 2 (Birou Acte).

Sursa foto
 .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu