duminică, 14 septembrie 2014

Drumeţie la Lindenfeld (program)


Sâmbătă, 11 octombrie 2014

Plecarea va avea loc sâmbătă 11 octombrie din Gara de Nord – ora 7:30 cu trenul Regio (8:05) până la Caransebeş. De acolo vom merge cu maşini/taxiuri până în satul Poiana (400 m alt).
Din acel punct vom parcurge o drumeţie de circa 5-6 ore dus-întors până la Lindenfeld situat la 800 m alt.
Satul – părăsit în momentul de faţă – este aşezat în inima muntelui într-o zonă deosebit de frumoasă, care oferă condiţii naturale prielnice pentru a deveni un sat de vacanţă sau staţiune. Tot drumul dinte Poiana şi Lindenfeld este deosebit de pitoresc, cu deschideri şi locuri belvedere către zonă montană a Banatului, muntele Nemanu şi depresiunea Caransebeşului.
Traseul are o dificultate uşoară spre medie şi o lungime aproximativă de 20 km (dus – întors).
Diferenţă de nivel: 400 m (şi în urcare şi în coborâre).


Trei dintre participanţii la această drumeţie vor avea şansa de a câştiga, prin tragere la sorţi, câte un exemplar din romanul Lindenfeld al scriitorului Ioan T. Morar. Mulţumim librăriei Cartea de Nisip din Timişoara şi oamenilor inimoşi de acolo care ne-au pus la dispoziţie cele trei exemplare ale acestei cărţi.


Sursa foto

Întoarcerea va avea loc la ora 20:36 din Caransebeş cu sosire la Timişoara în jurul orei 22.00.

Costuri de transport (informativ): 45 ron/pers (tren + taxiuri).

Echipament necesar:
- încălţăminte sport rezistentă
- pelerină
- rucsac de tură

Înscrierile se fac telefonic, până în 10.10.14 ora 16,00 la Bogdan Conciatu (conducător de grup - tel. 0732886324).

Traseu Poiana (A) - Lindenfeld (B)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu