26 Martie 2016, o zi de primăvară nu foarte prietenoasă dar numai bună de drumeții.
Astăzi ne-am propus să hoinărim undeva în județul Caraș Severin, la 14 km de Reșița și 8 km de Carașova adică din Iabalcea spre cantonul silvic din Padina Seacă, Peștera Comarnic, Tunelul Cheia, Peștera Popovăț, Podul Mediureca, unii chiar mai departe nă la arborele Seguoia Gigantea.
Până la Peștera Comarnic am mers împreună apoi grupul s-a împărțit în grupuri mai mici care au ales diverse variante de traseu.
Un grup a rămas să viziteze Peștera Comarnic (cea mai frumoasă peșteră din Banat) apoi să pornească spre Tunelul Cheia și chiar mai departe...!
foto: Hela Crasnanic. Mai multe fotografii, realizate tot de Hela Crasnanic, din peșteră și din drumeție Aici
Un alt grup a plecat spre Tunelul Cheia și Podul Mediureca.....un traseu sălbatic și frumos.
La scurt timp după intrarea pe fostul terasament ajungem la tunelul Cheia, unde folosindu-ne de frontale traversăm tunelul.
Urmând poteca ajungem la peștera Popovaț. Peștera are statut
de protecție etichetată rezervație naturală, fiind localizată în versantul drept al
Cheilor Carașului, la altitudinea de 421 m, având o lungime de 1120 m.
După peștera Popovăț, urmând fostul terasament săpat în
stâncă, fiind mărginit uneori atât în stânga cât și în dreapta de pereți
verticali înalți de câțiva metri, ajungem la podul de la Mediureca (alt.420m).
Acest loc este numit și "între râuri", deoarece aici Buhuiul se varsă în Caraș. Podul este reprezentat astăzi doar prin cadrul metalic.
După o bine meritată pauză un grup mai ...iute de picior au pornit spre rumul care duce la arborele Sequoia Gigantea, iar ceilalți am pornit încetișor, spre autocar, admirând încă odată locurile minunate!
Arborele Seguoia Gigantea.
Mașek Sorina
,, A fost superb. Multumesc organizatorilor si aprecieri grupului."
Angela Simionescu
,, Ziua de azi a fost un adevarat maraton! Cei aproape 30 de km parcursi pe un drum accidentat au fost o reala provocare pentru picioarele si rezistenta noastra! A meritat intru totul! Locurile pline de salbaticie si frumusete nu numai ca ne au incantat privirile dar ne au dat si aripi facandu ne ziua pe cat de alerta pe atat de superba! Ce poti spune dupa o asemenea experienta? Ca a fost minunat si ca ti doresti sa se repete!............
Dorotea Momir
,, Drumeție la Peștera Comarnic-Tunelul Cheia-Podul Mediureca-Arborele Sequoia Gigantea, județul Caraș-Severin, organizat de Clubul Bănățean de Turism Timișoara.
O superbă drumeție într-una din locurile cele mai
spectauloase din România, Parcul Național Semenic-Cheile Carașului. Fotografiile
nu pot reda niciodată frumusețea locurilor!.
Cu inimile încărcate de splendorile naturii, cu plămânii curățați
de aerul îmbâcsit din oraș, cu picioarele ferfeliță după atâta umblat mai ales
pe bolovani, pietriș, crengi, etc. (traseul de mers spre Podul Mediureca fiind
făcut pe vechiul terasament de cale ferată pe care se transporta pe vremuri
lemnul exploatat din zonă) ... și cu disperarea, pe ultimii metri, că nu mai
apucăm să ajungem la autocar :) :) :) ... păi nici nu-i de mirare după 27 de km
... ne-am întors cu toții bucuroși și teferi.
Pentru mine a fost o drumeție foarte grea dar pe care aș repeta-o
oricând (eu măsor gradul de dificultate în zile de revenire la stadiul normal
fizic, la dispariția durerilor din talpă, glezne, adică la revenirea la mersul
de om normal, sănătos.
Vă recomad tuturor mișcarea în natură, mai ales că acum noi
timișrenii avem cine să ne organizeze, cine să ne conducă în astfel de locuri
minunate!.
Vă
mulțumesc din suflet oameni minunați de la Clubul Banatean de Turism Timișoara!!"
Mariana Mara
,, Daca cineva nu s-a convins, dupa atatea fotografii super, de
frumusetea si reusita acestei drumetii, organizata de oameni cu suflet si drag
de natura,adaug si eu cateva imagini ...(facute cu telefonul).Cu multumiri
astept urmatoarea intalnire in natura, alaturi de Clubul Banatean de Turism !"
Fotografii realizate de cei care au fost cu noi Aici foto> Dorotea Momir
Aici foto > Paskui Eva
Aici foto> Marius Cioară
Aici foto> Liliana Costinean
Aici foto> Liliana Costinean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu