Întâlnirea va fi sâmbătă 27 iunie la ora 07,15 la Casa Adam
Muller Guttenbrunn și plecarea va fi la ora 7,30. Cei din Calea Șagului se pot
îmbarca de la Turist la ora 7,35.
La înscriere trebuie precizat și locul de îmbarcare.
Se pleacă pe ruta Timișoara -Oravița-Podul Beiului.
Cazarea poate fi la pensiunile din Sasca dar și în corturile
proprii.
Prima zi: De la Podul Beiului, unde rămâne mijlocul de
transport, se urcă pe vale spre Cascada Văioaga și apoi spre campingul de lângă
păstrăvărie, un prim loc unde se poate campa.
Continuăm apoi spre Ochiul Beiului, Cascadele Beușniței și
revenim la Podul Beiului.
De aici, cei care
doresc, a doua zi să încerece să ajungă la Lacul Dracului își iau corturile și
campează la Cantonul lui Damian. Ceilalți fie merg cu mijlocul de transport la
pensiune, fie pe jos prin Fueroaga Mare.
A doua zi, programul poate fi adaptat după capacitatea de
efort a fiecăruia.
Pentru un efort redus se pot face Cheile Șușarei apoi Fueroaga Mare. Pentru un efort mediu: Podul
Bei-Cantonul Damian-Cheile Nerei, până unde ne permite timpul alocat. Cei de la
Cantonul Damian vor putea încerca sa ajungă la Lacul Dracului.
Ultimul loc de îmbarcare va fi tot la Podul Beiului la ora 19,30.
Grupurile nu pot fi mai mici de 3 persoane și fiecare grup
trebuie să aibe aplicația Salvamont salvată pe un telefon Android.
Echipamentul de munte este obligatoriu și hrana la pachet
este necesară în funcție de opțiunea aleasă.
Costuri :160 lei/pers -cazare în pensiune
105 lei/pers-cazare la cort, cu plata până în 27.05.2015
175 lei/pers-pensiune
sau
120 lei/pers-cort,
până în data de 21.06.2015.
Plata se face la Agenția Ultramarin, Str. N. Paulescu nr.2, tel:0256499706,
0356101314, 0722467192-consilier Andreea Mureșan (relații, rezervări, plăți).
Excursia va avea loc pentru un număr de minim 15 persoane într-o
structura de cazare mixtă.
....și ne-am întâlnit sâmbătă 27 iunie, un grup de oameni veseli și frumoși, nerăbdători să ajungă în acel colț de paradis .....Cheile Nerei.
Cheile Nerei
Grupul nostru!
Beușnița
Ochiul Bei
Mai multe fotografii din această excursie: aici
Mulțumim celor care au participat alături de noi în această drumeție și îi așteptăm și în următoarele!
Credit foto: Florina Hanczik
....și ne-am întâlnit sâmbătă 27 iunie, un grup de oameni veseli și frumoși, nerăbdători să ajungă în acel colț de paradis .....Cheile Nerei.
Cheile Nerei
Grupul nostru!
Beușnița
Ochiul Bei
Mai multe fotografii din această excursie: aici
Mulțumim celor care au participat alături de noi în această drumeție și îi așteptăm și în următoarele!
Credit foto: Florina Hanczik
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu