Cheile Sodolului - Peștera Gaura Turcului

... cheile Sodolului....
......din ciclul IUBESTE ROMANIA TA......si deschide drumul catre fericire!!
Excursie umoristica pe Cheile Sodolului!
..daca tot deschidem drumul catre fericire cu aceste chei magice, sa deschidem si subiectul drumetiei noastre...asa ca, de cum am deschis ochii, am plecat la drum normal  ..racorica, racorica...mancarica, mancarica, au mancat copiii mei in autocar aproape toate sandwich-urile, ce ma fac eu strig in gura mare, la care Mario” cine mai are de mancare”, catre un turist evident, glume bune...ce de lume..si hopa ca ne-am luat cu de-ale gurii si am ramas fara cuvinte la ce peisaj ne intampina pe cararea plina de turisti care se duceau pe chei unul cate unul, asa cum se duc anii ” tineretea mi s-a dus cu anii”, ce vorbesti domnle

Noi aici suntem doar tineri si nelinistiti...fetele-n florea varstei au venit sa faca plaja, iar baietii, ce de flacai, cauta tunelul pe albia raului...Vaduva ...Neagra...:)) de paianjen e vorba domnilor, ii explicam lui fiu-miu ca nu sunt ”vaduve negre” pe aici, eventual negre de suparare...dar ce ne mai distraram si promit ca...

.....schimb subiectul... deja am ajuns in poienita...hai la plaja fetele, doar un flacau nu statea locului, al cui copil oi fi tu ma, ca tare semeni cu maica-ta, dar eu nici ca ma gandeam c- o fi al meu, doar m-am sesizat cand o creanga de la atata catarat cu tinta s-indreptat spre turistii mei..ca doua doamne pe loc l-au interogat si cu joaca s-a terminat!..”Mario du-te in padure cu crengile ca lovesti oamenii, dar mama, sunt in padure”!! ca dreptate mai are copilul si am luat-o in drum spre pestera...Gaura Turcului.

.na sa ne intelegem, ca turcu-i turc, ...copii e periculos in pestera, nu avem lumina, echipamnet, dar sa fie intre noi , mie nu-mi plac gaurile lungi si intunecate ( si mai ales asta a Turcului) care nu duc nicaieri, la un moment dat te intorci din drum fara sa fii avut satisfactia ca ai vazut ceva la capatul tunelului, si totusi ce-o fi cautand turcul pe acolo..legenda spune asa ” Populatia satului Cuptoare s-a ascuns aici de turci. Acestia, in incercarea de ai scoate afara pe localnici, au construit zidul la intrarea in pestera si au facut focul in asa fel incat fumul sa intre in pestera pentru ca satenii sa fie obligati sa iasa afara”

..ca asa as mai fi facut si eu un foc sa il scot pe Mario afara, s-a dus cu doi adulti, zice el, in pestera sa o expoloreze” Mama vreau sa ma ocup de pesteri de acuma in colo”..lasa Mario sa mai cresti un pic ca ai timp... J si uff a iesit si copilul afara si eu am rasuflat usurata cu gaura asta cu tot..si am trecut paraul unde hopa fotograful de serviciu ne ia in vizor, stie lumea ca mie imi plac poznele, si dupa fotografiat am luat-o pe cheile Sodolului,

care au lacate grele, doar ca odata ce le-ai deschis, se deschide si drumul catre fericire. :) ..ca si in viata de altfel, e nevoie sa trecem de multe incercari, sa invatam lectia din fiecare si sa mergem mai departe...iar drumul catre fericire e pavat cu lucruri simple de altfel, acel drum pe chei a fost un drum in care am uitat de ganduri, de zilele fripte de peste saptamana, ne-am bucurat de ce ne-a oferit natura care este mereu acolo, ea nu pleaca niciunde si nici nu se plange de vant de ploi sau de inghet, am admirat frumusetea copacilor, care nu intreaba niciodata de ce??,

ci doar sunt acolo si accepta tot ce primesc de la viata, pe acele chei am inteles ca e bine sa permitem vietii sa-si urmeze cursul, Cine suntem noi sa stabilim si sa fortam intregul univers sa se miste in functie de noi? Cine suntem noi de fapt? Si cati dintre noi care am fost pe acele chei am si deschis cu ele drumul catre fericire??

..si cu Iris in fruntea plutonului am ajuns la o bifurcatie de drumuri unde de atatea trairi sufletesi am poposit...am mancat..dar ce sa mai mancam..apa nu mai avem..ne dati si noua un strop de apa..dar sa nu fie cu bulbuci, si pretentii nene..si ce-as mai dormi o zi si-o noapte.. :) dar dormi daca poti..din cate stiu nu am luat energizante in timpul sarcinii, dar cine-o mai stii si o mai povesti..ca o luaram din nou la drum, mai pe o carare in graba mare, dar parca nu mai mergea pasul asa ca am votat ca in familie si a luat-o spre autocar, incet incet cu o parte din grup...spre autocarul Morgana..da, ca nu se mai termina padurea, ba o luam la stanga, ba la dreapta, dar nu mergeam de capul nostru, ci insotiti de un salvamont din zona care stia drumul, catre mandra-n sat eventual J), dar cu capul sus, catre cerul plin de nori, ne-am strecurat si am pacalit padurea pe care am lasat-o in urma ...cativa stropi de ploaie ne-au atins usor, sa nu ne spargem ...de ras de la atatea bancuri si uite si autocarul..”sunteti ploati ? ” ne intreaba ghidul la finalul drumetiei...noi ploati?? Da suntem ploati, nu prea ploati, dar totusi ploati!! J)

...cu momente frumoase a caror amintiri le vom deschide peste ani si ani...

Autorul articolului: Angela Drăghia
Fotografii: Izabela Rotaru
Mulțumim tuturor celor care au fost cu noi în această drumeție, celor care ne-au trimis fotografii și sperăm să ne întâlnim veseli și sănătoși  în cât mai multe excursii.